Cyber RootAdministratorDin: New York
Postari: 1121
|
|
Cazul unui jurnalist moldovean bătut cu bestialitate de poliţie starneşte indignare la Chişinău Două partide politice, organizaţiile de jurnalişti, dar şi primarul liberal al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, protestează faţă de un abuz al poliţiei, care l-a reţinut şi bătut pană la pierderea cunoştinţei pe un operator al postului de televiziune Pro TV Chişinău.
Operatorul Pro TV Chişinău, Mihai Şambra, in varştă de 21 de ani, a fost reţinut şi bătut de către doi polţişti miercuri seara. Alţi doi reporteri ai acestui post de televiziune au fost agresaţi de către poliţia din oraşul Orhei in timp ce asistau la o şedinţă de judecată. Pro TV Chişinău a reclamat aceste două abuzuri ale poliţiei la Ministerul Afacerilor Interne şi Procuratura Generală şi cere pedepsirea persoanelor vinovate, transmite NewsIn
Mihai Şamba a fost bătut cu bestialitate de către doi poliţişti pană şi-a pierdut cunoştinţa, in urma bătăii alegandu-se cu o comoţie cerebrală. Reprezentanţii postului nu exclud ipoteza ca operatorul să fi fost reţinut pentru că filmase cu cateva zile mai devreme protestele Partidului Liberal din faţa Ambasadei Rusiei la Chişinău. Manifestanţii cereau retragerea trupelor ruse din Transnistria.
Poliţia municipală, in schimb, incearcă muşamalizarea cazului operatorului Pro TV Chişinău, determinand studenţii din căminul in care stă Mihai Şamba să depună mărturii false, susţine postul de televiziune. Joi, căminul a fost vizitat de comisarul municipiului Chişinău, insoţit de mai mulţi poliţişti. După această vizită, una dintre tinerele din cămin, care a declarat că l-a văzut pe Mihai miercuri seara bătandu-se in curtea căminului, a recunoscut in faţa camerei reporterilor de la Pro TV că “aşa i s-a spus să declare”.
Avocatul Vlad Roşca susţine că la mijloc este o incercare de răzbunare a organelor de drept pentru ipostaza negativă in care au fost prezentate la evenimentele de duminică trecută, cand poliţia a intervenit pentru a nu admite pichetarea Ambasadei Rusiei la Chişinău, dar şi o incercare de instituire a controlului asupra mass-media.
Ministrul adjunct de interne, Valentin Zubic, a declarat că “operatorul Pro TV minte atunci cand afirmă că a fost bătut de poliţie”. Zubic spune că Mihai Şambra “se afla in cu totul altă parte decat afirmă el”. Procuratura a avut şi ea un comunicat pe marginea acestui caz in care se arată că “incă nu este clar că angajatul Pro TV a fost maltratat de poliţie”.
Organizaţiile neguvernamentale din domeniul media au condamnat cu fermitate cazul ieşit din comun care s-a produs la sectorul de poliţie Buiucani al capitalei moldovene. Partidele de opoziţie s-au solidarizat cu postul de televiziune, solicitand ca in cadrul şedinţei plenare a Parlamentului de vineri, 10 octombrie, să fie invitat ministrul afacerilor interne şi procurorul general pentru a comenta comportamentul poliţiştilor in cazul agresării cameramanului Pro TV. Deputaţii creştin-democraţi şi comunişti au votat insă impotriva acestei solicitării.
Primarul liberal al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a ameninţat că va suspenda finanţarea poliţiei municipale
Partidul Liberal, formaţiune politică neparlamentară, a pichetat sediul Preşedinţiei, invinuindu-l pe Voronin că instaurează dictatura in ţară. Protestatarii aveau in maini pancarte pe care scria: “Dle preşedinte, am revenit la dictatură?”, “Avem sau nu stat de drept?”, “Solidari cu Mihai Şambra şi Pro TV”, “Poliţie sau miliţie sovietică?”, “Voronin, peştele de la cap se strică!”.
Organizaţiile de media consideră că in acest caz este vorba despre “o sfidare şi ignorare crasă de către poliţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale presei de a-şi exercita obligaţiile publice de supraveghetor şi reprezentant al interesului public” şi cer “organelor abilitate ale statului să investigheze cele două cazuri şi să sancţioneze persoanele ce se fac vinovate de agresiunea la adresa jurnaliştilor de la Pro TV”. Organizaţiile de media se adresează şi organismelor internaţionale, ambasadelor acreditate la Chişinău, să ia atitudine faţă de incălcările flagrante care se multiplică in Republica Moldova pe segmentul exercitării obligaţiilor profesionale ale jurnaliştilor.
Declaraţia este semnată de Asociaţia Presei Independente, Asociaţia Presei Electronice, Centrul Independent de Jurnalism, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Uniunea Jurnaliştilor din Moldova, Centrul Tinărului Jurnalist din Moldova, Portalul de ştiri UNIMEDIA.md, Comitetul pentru Libertatea Presei şi Centrul “Acces-info”.
Primarul liberal al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a ameninţat, la randul său, că va suspenda finanţarea poliţiei municipale, dacă pană luni nu vor fi găsiţi cei care se fac vinovaţi de maltratarea lui Mihai Şamba. In cadrul unei conferinţe de presă, primarul a declarat că “poliţia l-a bătut pe operatorul Mihai Şambra pentru că a filmat protestele PL din faţa Ambasadei Rusiei” şi că “poliţia municipală activează in ilegalitate, iar cetăţenii nu trebuie să finanţeze infractori care torturează cetăţenii municipiului şi execută comenzi politice”.
“Am solicitat comisarului Axentiev să se prezinte vineri dimineaţa la mine in birou pentru a oferi explicaţii referitor la agresarea operatorului Pro TV Chişinău, dar nu s-a prezentat”, a explicat presei primarul Dorin Chirtoacă.
Din ZIUA: http://www.ziua.ro/news.php?data=2008-1 ... p;id=14257
|
|